miercuri, februarie 11, 2009

#003.(trei) versuri

"I do not like my state of mind;
I'm bitter, querulous, unkind.
...
I'm due to fall in love again"


Un pic ironic sa ma apuc sa o citesc pe Dorothy Parker in aceasi zi in care o fetita cu ochii caprui ma acuza de infatuare. Probabil de asta am si tinut minte versurile, pentru ca nega cu tarie, nega cu atata putere incat imi zdruncina insasi siguranta (pe care simpla ei prezenta mi-o conferea) ca ma regasesc in acel ultim vers. Cuvintele ei spuneau ceva, inima insa, auzea doar adevarul, iar acum poate intelegi de ce am spus "fetita" mai sus ...

Cat despre vers, ma bucuram ca era ultimul, caci sfarsitul face intotdeauna loc pentru un inceput. Un ultim vers, dar o poezie noua, de care tie insa, iti era frica. Dar iata-ne iubito scriindu-i versurile impreuna ...

Sunt versuri fara dogme sau constrangeri. Versuri albe, ar spune unii inselandu-se, caci noi doi scriem cu ritmul si rima regasite in pieptul celuilalt, si deci, la fel ...

Mi-e dor de tine, nu-ti simt degetele prin par. Si totusi esti aici ... esti in toate aceste cuvinte, a caror curgere ti se datoreaza intrutotul.

"Una din ele imi aduce soarele
Cealalta ploaia
Una ma face sa plang
Alta ma face sa rad
Dar eu
Le vreau pe amandoua ..."
Mi-e teama ca nu-ti spun prea des, ca asemeni unui tanc, care timid fiind, se ascunde dupa picioarele parintelui, asa si eu ma ratacesc intre "nu recunosc nimic"-uri ... in loc sa recunosc ca de fapt, le am pe amandoua ... si ploua intr-o zi cu soare!

Mi-s greoaie cuvintele, si imi vin greu. Nu stiu insa daca asta e pentru ca pur si simplu asa imi e mie, sau pentru ca de fiecare data cand gandurile imi fug catre tine, catre noi, ajung in locuri in care cuvintele sunt de prisos ...

Si iata cum se lumineaza de ziua. Ar trebui sa dorm acum, dar imi place cum lumina isi schimba incet, incet, culoarea, anuntand nasterea unei noi zile. Am sa ma culc acum iubito, caci simt cum zorile imi imping mana spre ultimele cuvinte




Te iubesc.

Niciun comentariu: